Cum ne întâmpinăm clienții - vitrine care merg cu tine!

Cum ne întâmpinăm clienții - vitrine care merg cu tine!

marți, 23 iulie 2019 Catalina Gal

Știai că avem specialiști care compun vitrinele de sezon, ca un artist ce pictează un tablou? 

Astăzi te ducem în spatele culorilor Nobila Casa, pentru ca tu să știi când ne vizitezi că ne-ai inspirat și noi ne dorim să te surprindem. De fiecare dată și prin fiecare concept, mai aproape de tine și visele tale de sezon.

Elementele ce țin de tine, le găsești la Nobila Casa 

Rolul unei vitrine este să fie ca o fereastră. Dacă fereastra unei case este un mod prin care tu poți vedea lumea din exterior, rolul vitrinelor Nobila Casa este să te invite în ...casa noastră. Și să îți spună ce poate fi, cum se poate colora lumea și cum ne potrivim.

vitrina de sezon nobila casa

Pentru asta, o vitrină reușită trebuie să țină cont de mai multe elemente:

  1. Mărimea obiectelor și modul în care păstrează în balanță simetria și asimetria, pentru a atrage privirea. Totul trebuie să aibă o ordine și o logică, iar primele obiecte să fie cele mai mari.

  2. Culoarea are, la fel ca în orice aspect al decorațiunilor, mare importanță și ne place să ne jucăm cu nuanțe și sentimentele pe care le trezesc.

detalii dee vara nobila casa

  1. Punctul de atenție, adică locul unde vitrina devine magazinul și obiectele devin povești.

  2. Lumina pentru că, la fel ca acel colț din casa ta unde te uiți ca să te inspiri pentru o nouă zi, pentru că acolo apare prima rază de soare, la fel de importantă este și pentru noi ghidarea prin lumină.

  3. Simplitatea, pentru că dacă nu reușești prin simplitate se face ceva util pentru casa ta și perfect pentru cadou, atunci misiunea nu a fost îndeplinită.

vitrina de sezon valentines day

Schimbăm stilul și aranjarea în funcție de campanii și de sezon. Și de ce contează asta pentru tine? Pentru cinci motive simple, secrete pe care ți le spunem ca de acum să privești altfel vitrinele.

  1. Vitrina prezintă cele mai îndrăgite obiecte - așa că te poți inspira pentru cadouri care să fie adorate, pentru că studiile noastre ne spun aceste detalii.

  2. Aranjamentul este unul în trend și realizat de specialiști - așa că poți folosi decorul pentru replicare în casa ta. Multe ore sunt investite în acest tablou pentru a face misiunea ta de a alege una simplă.

  3. Vitrina prezintă și informații despre campania actuală, ca să știi la ce te aștepți odată intrată în magazin. Așa cum poți vedea, acum suntem în plină campanie de mega sale, cea mai mare de acest gen de la Nobila Casa. Și vitrina spune asta, așa cum vezi mai sus.

  4. Culorile alese pentru acest tablou static sunt rezultatul studiilor, iar pentru tine asta înseamnă că urmărind vitrinele poți să te inspiri pentru culorile de sezon și redecorarea casei tale.

  5. Aranjamentul se schimbă o dată cu oferta sau sezonul, iar asta semnifică noutăți constante pentru tine, casa, grădina sau nevoia ta de cadouri pentru cei dragi.

vitrina inspiratie gradina

Te invităm în universul static Nobila Casa, pentru ca tu să introduci mișcarea. De la mișcarea ochilor la picioarele care te duc acolo unde inima se regăsește, spune-ne ce părere ai despre efortul nostru și alege favoritele tale din elementele care colorează acest sezon.

Sfat bonus: Personalitatea ta modelează tablourile noastre din vitrine!

Da, ne inspirăm din ore întregi de studiu, trenduri internaționale și zile de pregătiri. Dar ca un secret, să știi că inspirația cea mai conectată cu spiritul nostru și care se regăsește și în campania aniversară #impreunacutine de 20 de ani Nobila Casa, ești tu. Fotografiile pe care le vedem în social media, stilul tău, visat sau aplicat, concepem o poveste pe care să o crezi posibilă și pentru tine. Așa că folosește și tu #nobilacasa în postările tale ce includ elementele noastre și arată-ne cum putem să creem #impreunacutine.

nobila casa instagram

Această fotografie de la @melinda.s.way este un exemplu despre cum imaginația ta și stilul Nobila Casa se împletesc și dincolo de vitrine. Iar noi te așteptăm la plajă, să simți nisipul pe care l-am adus ca să decorăm și să scoatem în evidență culorile verii: fericire, stilul și vedetele unui anotimp potrivit pentru creație și redecorare.

culorile verii vitrine nobila casa

Citește mai multe despre campania de reduceri de până la 60% aici și comandă feeling de vară, vacanță și visare, direct din vitrină și în vitrina casei tale.

Pune în coșul de cumpărături inspirația din fotografii:

1. Produsele incluse în campania de SALE

2. Produsele colecției Harmony

3. Articolele colecției La Rocca

4. Bolurile din sticla Topaz

5. Tacamurile Mediterrean

6. Diverse prosoape

Cosul meu
Test
cookies

Pentru a optimiza experienta ta de shopping Nobilacasa.ro foloseste Cookies si tehnologii similare.

Navigand in continuare, esti de acord cu Politica de Cookies si cu plasarea acestora, cu scopul de a va oferi o experienta imbunatatita.