Campanii active
05.05.2025 00:00:00

Regulament INSTAPLATE

REGULAMENTUL CAMPANIEI „#INSTAPLATE”

 

Art. 1. Organizator:

Organizatorul campaniei este MENDOLA PRO S.R.L., cu sediul în Sat Vlaha nr. 22, Comuna Săvădisla, Județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj sub nr. J12/1215/2006, CUI 18560000, având capital social subscris și vărsat de 802.200 lei, reprezentată legal de directorul executiv Gundisch Agnes.

Art. 2. Denumirea și durata campaniei:

Campania poartă denumirea „#instaplate” și se desfășoară în perioada 6 mai 2025 – 11 mai 2025, inclusiv.

Art. 3. Mecanismul campaniei:

Participanții trebuie să realizeze o fotografie în fața bannerului oficial al campaniei, care va fi expus în cadrul Zilelor Studențești USMC 2025 și să o încarce pe pagina dedicată: https://www.nobilacasa.ro/instaplate.

Pentru validare, participanții trebuie să completeze numele și adresa de email. Prin încărcarea fotografiei, participanții acceptă automat termenii și condițiile campaniei. După completarea formularului, participanții vor primi automat pe adresa de email un cod voucher în valoare de 50 de lei.

Art. 4. Dreptul de participare:

4.1. La această campanie pot participa toate persoanele fizice care dețin o adresă de email valid.

4.2. O persoană poate participa o singură data acestei campanii.

4.3. Angajații MENDOLA PRO S.R.L., precum și rudele acestora până la gradul II inclusiv, nu pot participa la această campanie.

Art. 5. Utilizarea codului voucher:

5.1. Codul voucher se poate utiliza în toate magazinele fizice Nobila Casa, precum și online pe www.nobilacasa.ro, pentru achiziții care depășesc valoarea de 200 lei (TVA inclus). Valoarea poate include atât produse cu preț redus, cât și comenzi de perdele și draperii. În cazul perdelelor și draperiilor la comandă, codul se aplică doar la ridicarea comenzii, nu la plata avansului. Voucherul este valabil în limita stocului disponibil până la data de 30.06.2025.

5.2. Online: Codul voucherului trebuie introdus în secțiunea „Introdu codul voucherului” de la finalizarea coșului de cumpărături, pe site-ul www.nobilacasa.ro. Reducerea se va aplica automat comenzii, cu condiția îndeplinirii tuturor criteriilor de utilizare prevăzute în regulamentul campaniei.

5.3. În magazinele fizice: Pentru a beneficia de reducere, participantul trebuie să prezinte în magazin emailul primit, care conține codul voucher. Reducerea va fi aplicată direct la momentul achiziției de către personalul magazinului, cu condiția îndeplinirii tuturor cerințelor de utilizare stabilite în cadrul campaniei.

Art. 6. Drepturi de utilizare și marketing:

Prin acceptarea termenilor și condițiilor, participanții își dau acordul ca imaginile încărcate să fie utilizate de către organizator pe paginile oficiale de social media sau alte canale online și offline, în scopuri promoționale. Organizatorul își rezervă dreptul de a transmite informații legate de promoții, reduceri sau alte comunicări cu scop de marketing la adresa de email furnizată.

Art. 7. Dreptul de retragere:

Participantul are dreptul de a solicita oricând ștergerea adresei sale de email din bazele de date ale organizatorului printr-o cerere transmisă la adresa de email oficială a acestuia.

Art. 8. Încetarea sau modificarea campaniei:

8.1. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament, de a extinde sau de a întrerupe campania, fără notificare prealabilă, dar cu afișarea modificărilor pe site-ul oficial www.nobilacasa.ro, cu cel puțin 2 zile înainte de aplicare.

8.2. Modificările intră în vigoare din momentul publicării acestora.

Art.9 . Litigii:

9.1. În cazul unor posibile litigii apărute între Organizator și participanți, acestea vor fi soluționate pe cale amiabilă.

9.2. În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, acestea vor fi înaintate instanțelor competente de la sediul Organizatorului.

Art. 10. Dispoziții finale:

10.1. Regulamentul oficial al campaniei este disponibil gratuit pe site-ul oficial www.nobilacasa.ro.

10.2. Prin participarea la această campanie, participanții declară că sunt de acord cu toate prevederile, termenii și condițiile prezentului regulament.

Art. 11. Organizator și informații suplimentare:

Organizatorul campaniei este MENDOLA PRO S.R.L., cu sediul în Sat Vlaha nr. 22, Comuna Săvădisla, Județul Cluj. Pentru informații suplimentare, participanții pot suna la numărul de telefon +4 0264 207 226 pe durata campaniei.

Prezentul regulament a fost semnat la sediul firmei MENDOLA PRO S.R.L., la data 05.05.2025

MENDOLA PRO S.R.L.

Gundisch Agnes

Cosul meu

Aboneaza-te la Newsletter!

Fii primul care afla de reducerile si noutatile Nobila Casa!

Pentru a optimiza experienta ta de shopping Nobilacasa.ro foloseste Cookies si tehnologii similare. Navigand in continuare, esti de acord cu Politica de Cookies si cu plasarea acestora, cu scopul de a va oferi o experienta imbunatatita.